gazetajudeteana.ro

Consiliul Județean Constanța – Informare eveniment nava „Struma”

de
La invitația Ambasadei Statului Israel în România, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a participat astăzi la ceremonia desfăşurată în Portul Constanţa, pentru comemorarea victimelor tragediei produse pe 24 februarie 1942, prin scufundarea navei „Struma”, în Marea Neagră.
💬 “În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cetățenii români de origine evreiască au avut parte de un tratament inuman. Persecutați și executați de către regimul nazist, au renunțat la agoniseala de o viață și la cetățenie, părăsindu-şi locurile natale cu speranța unei vieți mai bune. Cei peste 760 de pasageri ai navei «Struma», din păcate, au avut parte de un sfârșit tragic, în apele înghețate ale Mării Negre. Astăzi, alături de Excelența Sa, David Saranga, Ambasadorul Israelului, am adus un omagiu celor care, pentru o viață mai bună au plătit cu tributul vieții. Amintirea acestei tragedii trebuie să ne dea un impuls puternic de prevenire şi de eliminare a oricărei manifestări rasiste sau discriminatorii şi să facem tot posibilul ca astfel de momente să nu se mai repete” – Mihai Lupu, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa
☑️ „Struma” a fost numele ultimului vas de pasageri, cu emigranţi români evrei, care a părăsit Portul Constanţa în anul 1941. Povestea acestei nave s-a încheiat tragic, la data de 24 februarie 1942, când a fost lovită de o torpilă lansată dintr-un submarin sovietic, care avea misiunea torpilării oricărei nave care ieșea din Bosfor spre porturile bulgărești sau românești. Din cei peste 760 de pasageri, doar o singură persoană a supravieţuit.
💬 “80 de ani de la această tragedie, antisemitismul, din păcate, este din ce în ce mai prezent în societăţile noastre. Asistăm la o intensificare a urii, a intoleranţei, şi, pentru ca ele să nu capete şi mai multă amploare, este important ca autorităţile şi societatea civilă să reacţioneze. Noi toţi trebuie să rămânem vigilenţi şi să sancţionăm extremismul, tot mai virulent” – Excelenţa Sa, David Saranga, Ambasadorul Israelului în România

You may also like