gazetajudeteana.ro

Primăria Mircea Vodă – informare extindere sistem de supraveghere video

de

Autoritățile locale implementează în această perioadă proiectul privind extinderea sistemului de supraveghere video cu încă 20 de camere. Investiția se realizează cu fonduri de la bugetul local.
Primaria Mircea Vodă a implementat începând cu anul 2017 un proiect privind înființarea sistemului de supraveghere video al comunei. De-a lungul timpului sistemul a fost extins astfel că la această dată există, la nivelul comunei, 68 de camere video.
Având în vedere că realizarea sistemului de supraveghere video a venit în sprijinul agenților Poliției Locale, care au putut interveni prompt în rezolvarea problemelor, autoritățile doresc extinderea sistemului cu încă 20 de camere.
„Cele 20 de camere video se montează în localitățile Mircea Vodă, Satu Nou și Mircea Vodă Gară. În anii trecuți pe lângă montarea camerelor a fost extinsă și rețeaua de fibră optică, astfel investiția din acest an presupune doar montarea camerelor. Prin acestă lucrare vom acoperi integral toate zonele vulnerabile ale comunei, astfel va crește siguranța cetățenilor. Totodată urmărim păstrarea curățeniei la nivelul comunei, prin intermediul camerelor vor putea fi suprinse persoanele care nu depozitează gunoiul în locurile special amenajate”, a declarat George Ionașcu, primarul comunei.
Realizarea sistemului de supravehere video stradală dar și extinderea lui a avut și are ca scop descurajarea fenomenului infracţional la nivelul comunei, îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi creşterea nivelului de siguranţă, monitorizarea traficului, dar şi colectarea de dovezi în cazul săvârşirii unor infracţiuni şi adoptarea unor reacţii prompte în caz de urgenţe. Sistemul de supraveghere este baza de rezolvare a problemelor legate de apariţia incidentelor prin analiza imaginilor video.
Imaginile video captate de camere sunt înregistrate în permanenţă chiar dacă sunt vizualizate sau nu de către operatori, iar accesul la înregistrări se va face pe baza unor proceduri stricte, numai de către operatorii autorizaţi. Pe baza înregistrărilor se pot face instantanee (capturi).

You may also like