gazetajudeteana.ro

Festivități în Piața Ovidiu cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

de
În istoria României, ziua de 24 ianuarie are o însemnătate crucială. Procesul de construire a statului român modern, a fost unul anevoios și plin de greutăți, datorită intereselor divergente ale Marilor Puteri europene la gurile Dunării.
“Situația geopolitică n-a permis realizarea unirii, decât la mijlocul secolului al XIX-lea, prin fuziunea politico-juridică și administrativă a Moldovei și Valahiei. Prilejul realizării acestui deziderat s-a ivit în contextul războiului Crimeiii, când cele două Principate au intrat, practic, sub garanția colectivă a Marilor Puteri europene. Acestea au acceptat ca românii să fie consultați asupra dorinței de unire într-un singur stat. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, precum și prin reformele sale a pus bazele dezvoltării moderne a României. Tot lui i se cuvin și simboluri naționale actuale, drapelul, stema țării, sigiliul și imnul național. UNITATEA ȘI PERSEVERENȚA sunt cuvintele care definesc acestă zi! Sunt calități pe care poporul român le-a demonstrat cu prisosință de-a lungul istoriei sale, dar mai ales în ultimii doi ani. Vreau să mulțumesc tuturor factorilor implicați în combaterea pandemiei și în special cadrelor medicale și să ne amintim cu respect și pioșenie de sacrificiul predecesorilor noștri în realizarea unității poporului român. La mulți ani, români! La mulți ani, România!” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

You may also like

article-image
Evenimente

Consiliu Județean Constanța – “Evaluării activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a judeţului Constanţa”

Stelian Gima, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a participat astăzi, la prezentarea “Evaluării activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a judeţului Constanţa”, eveniment desfăşurat...